Istoria Bateriei

Bateria este o doză în care se găsesc substanţe chimice generatoare de electroni, reacţiile chimice produse fiind denumite reacţii electrochimice. Orice baterie are doi poli, un anod şi un catod. Anodul este marcat cu semnul +, sau pozitiv, în timp ce catodul este marcat cu -, adică negativ.
Într-o celulă AA, C sau D (baterii normale, pentru lanterne), polii bateriei sunt anodul şi catodul. Într-o baterie mare de maşină, există doi piloni grei de plumb care au rolul de anod şi catod. Electronii se adună la polul negativ al bateriei. Atunci când se conectează un fir între anod şi catod, electronii vor migra extrem de rapid din partea negativă în cea pozitivă, generându-se astfel energia necesară.
Mărturii ale preocupării omului de a genera electricitate au fost descoperite în Irak, în regiunea Bagdadului, în situl arheologic Khujut Rabu. În ruinele civilizaţiei Sumeriene, arheologii au găsit celule generatoare de electricitate primitive, datând din anul 250 î.Hr, capabile să producă o energie de 1,1 wolţi.
Cea mai veche metodă de a se genera electricitate menţionată de sursele istorice provine din crearea unei încărcături statice. În 1660, Otto von Guericke a construit prima maşină electrică, care consta dintr-un glob mare de sulf, care, prin frecare şi rostogolire, atrăgea obiecte uşoare, precum pene şi bucăţi mici de hârtie. Guericke a demonstrat că scânteile generate erau într-adevăr electrice.
În 1748, Benjamin Franklin folosea termenul ”baterie” descriind o serie de farfurii de sticlă încărcate cu sarcină electrică.
Prima idee de folosire a electricităţii statice a fost aşa-zisul ”pistol electric”, inventat de Alessandro Volta (1745-1827). Acesta consta într-o bucată de sârmă pusă într-un vas umplut cu gaz metan. Prin trimiterea unei scântei de la un capăt la celălalt al sârmei, vasul urma să explodeze. Volta s-a gândit să-şi folosească invenţia pentru a realiza comunicarea la distanţă, folosind sistemul binar. O sârmă de hotel, susţinută de stâlpi de lemn urma să fie întinsă între Como şi Milano (Italia), capătul receptor al sârmei fiind introdus într-un vas umplut cu gaz metan. La comandă, o scânteie electrică era trimisă de-a lungul sârmei, care urma să detoneze pistolul electric, emiţându-se, astfel, semnale codate. Această linie de comunicaţii nu a fost, însă, construită niciodată. Descoperirea de către Volta a descompunerii apei la trecerea curentului electric stă la bazele electrochimiei.
În 1791, Luigi Galvani (profesor la Universitatea din Bologna), a descoperit că muşchiul unei broaşte se contractă când acesta este atins cu un obiect metalic. Acest fenomen urma să fie cunoscut ca electricitatea animală. Inspirat de aceste descoperiri, Volta a efectuat o serie de experimente, folosind zinc, plumb, cositor sau oţel pentru plăcuţele încărcate cu sarcină pozitivă şi cupru, argint, aur sau grafit pentru plăcuţele încărcate cu sarcină negativă.